Schimbarea începe cu un act de curaj: renunțarea la modul în care gândim, acționăm și simțim, înlocuind alegerile repetitive care duc la aceleași comportamente, aceleași experiențe și, implicit, la aceleași emoții. Aceste emoții ne întăresc imaginea de sine – acea convingere că „așa suntem noi”. Dar când întrerupem acest ciclu, declanșăm procesul de schimbare.
În acest proces, vechiul sine și noul sine devin separate, iar între ele se creează un gol – un spațiu de tranziție. Acolo are loc redefinirea noastră. Schimbarea începe cu momentul în care nu ne mai comportăm conform vechilor tipare: nu mai găsim scuze, nu ne mai plângem, nu mai judecăm pe ceilalți și nu mai căutăm justificări. Este acel moment în care începem să renunțăm la sentimentele care ne-au modelat și ne-au definit până acum.
Această etapă poate fi inconfortabilă. Simțim că nu ne mai găsim locul, că ne pierdem busola. Totul devine imprevizibil, iar necunoscutul ne copleșește. De fapt, acesta este începutul redefinirii noastre. Cea mai importantă parte a schimbării este să ne opunem impulsului de a repeta alegerile de ieri.
Când reușim să stopăm gândurile, comportamentele și emoțiile vechi, corpul nostru începe să ceară „recompensa” emoțională cu care era obișnuit. Lipsa acestui sentiment determină corpul să trimită semnale către creier: „Nu e bine, lasă pe mâine. Nu va merge.” Dacă cedăm acestei voci interioare, ne întoarcem la zona de confort, reluând același ciclu de alegeri, comportamente și emoții care ne-au definit până acum.
Totuși, schimbarea reală implică o transformare profundă – o „moarte și renaștere” biologică, chimică, neurologică, hormonală și chiar genetică. În acel spațiu dintre vechiul sine și noul sine, în acel gol aparent incomod, se află cheia viitorului nostru.
Cum ne putem ghida spre ceea ce vrem să devenim? Simplu: creându-ne viitorul. Schimbarea începe atunci când avem curajul de a rupe tiparele vechi și de a îmbrățișa necunoscutul. Acesta este adevăratul pas spre renaștere.
Ioan, cu drag !